0
0

Cum obținem armonia culorilor în amenajarea locuinței?

Cum obținem armonia culorilor în amenajarea locuinței?


Alegerea culorilor este foarte importantă în amenajarea casei tale.  Ele au un impact direct și puternic asupra psihicului uman, influențând atmosfera din casă, starea ta de spirit, chiar și calitatea vieții. Culorile potrivite îți vor transforma casa în cămin, și vor crea acea oază de liniște și pace de care ai nevoie după o zi agitată. În schimb, culorile nepotrivite îți pot crea stări de anxietate, neplăcere, discomfort, sau îți pot chiar afecta calitatea somnului. Te-am convins cât este de important să nu alegi la întâmplare culorile în care îți vei amenaja locuința? Citește mai departe pentru a afla cum faci alegerea potrivită!


Învață cum să alegi culorile



Sigur că nu există culoare potrivită sau nepotrivită în amenajarea locuinței, însă fiecărei încăperi i se potrivesc anumite culori, în funcție de atmosfera pe care ne dorim să o creem. Pentru a putea să alegi culorile potrivite, este important să înțelegi câteva reguli de bază referitoare la culori, nuanțe și tonuri.

Prima regulă este că unele culori se potrivesc pe suprafețe mai mari – precum pereții, altele se potrivesc pe suprafețe mai mici – obiecte decorative, perdele, perne. În general, culorile deschise și nuanțele pastelate se potrivesc pe suprafețele mari, iar culorile inchise, intense sau strălucitoare, pe suprafețele mici.

Culorile pot fi categorizate în mai multe moduri:

·      Din punct de vedere al efectului vizual avem culori calde (roșu, galben, oranj, roz și toate nuanțele lor), culori reci (albastru, verde, violet),  și culori neutre – negru, alb, gri.

·      Din punct de vedere al compoziției avem culori primare – roșu, albastru, galben, și culori secundare – culorile obținute din amestecarea celor trei culori primare – violet, verde, portocaliu. Desigur, prin amestecarea culorilor primare sau secundare cu cele neutre, obținem și alte nuanțe, tonuri și subtonuri de diverse intensități.

Dacă privești roata culorilor de mai jos, vei vedea că anumite culori seamănă – culorile alăturate între ele, iar altele sunt în totală opoziție. Culorile care sunt în totală opoziție una față de cealaltă se numesc culori complementare, și combinate, pot uneori să dea un efect vizual plăcut- sau nu.

Pentru amenajarea locuinței este recomandat să alegi culori alăturate pe roata culorilor, și să le combini cu culori neutre. Dacă însă îți plac jocurile de culori  și vrei neaparat să alegi culori complementare, recomandarea este să alegi o culoare dominantă, iar culoarea ei complementară să o folosești în doze foarte mici, ca și în imaginea de mai jos:


Înțelege impactul psihologic al fiecărei culori.


Să cunoști impactul fiecărei culori asupra psihicului tău este foarte important atunci când îți amenajezi locuința. Majoritatea oamenilor au simțul vizual ca simț dominant – adică simțul prin care preiau cea mai multă informație din mediul înconjurător. Chiar și pentru cei care au alt simț dominant, partea vizuală joacă un rol destul de important în starea de spirit. De aceea este atât de importantă alegerea culorilor în care ne amenajăm locuința – ele ne vor dicta starea zi de zi.

În general, culorile calde aduc un plus de energie și de vitalitate, în special atunci când sunt folosite nuanțe de intensitate puternică. Galbenul este o culoare care induce optimism și voie bună, roșul este o culoare care poate stimula pasiunea sau agresivitatea, iar oranjul este o culoare care aduce veselie. Culorile reci în schimb, au un efect de relaxare asupra psihicului, în special datorită faptului că ele ne amintesc de natură. Albastru este culoarea ideală pentru un somn liniștit, dar în doze prea mari, poate contribui la o stare de tristețe. Verdele deschis relaxează și induce în același timp voie bună, pe când verdele închis induce o stare de seriozitate. Movul deschis, numit și ”mov-lavandă” este o nuanță relaxantă și benefică, pe când movul închis poate crea o stare de ostilitate în casă, dacă este folosit în doze prea mari.

Având în vedere că fiecare încăpere are rolul ei, este important să alegem culorile ținând cont de efectul lor asupra psihicului, dar și de preferințele personale. Până la urmă, o casă care ne place va fi o casă în care ne simțim bine. Așadar, dacă acum te întrebi în ce culori ar fi cel mai bine să îți amenajezi diversele încăperi din casă, iată mai jos câteva sugestii:

·      Dormitorul



Dormitorul este un spațiu dedicat relaxării și odihnei. Prin urmare, este bine să folosim culori care facilitează detensionarea sistemului nervos și somnul adânc. Pentru asta, cel mai indicat e să alegem o combinație cu culori pastel și culori neutre, ca de exemplu: Bej – mov lavandă- alb, sau Bej- albastru deschis-alb. Se pot adăuga culori închise precum negru sau mov și albastru închis însă aceste culori nu sunt indicate pentru vopsirea pereților din dormitor. Mai degrabă pentru mobilă sau accesorii precum perne, draperii, cuvertura, lumânări parfumate și accesorii.

 

·      Baia



Atunci când îți amenajezi baia trebuie să ții cont de faptul că și aceasta este un spațiu dedicat relaxării, în special în momentele acelea magice în care te cufunzi în cada cu spumă . Baia mai este și locul în care te pregătești pentru ziua ce urmează – te speli, te aranjezi sau te machiezi, momente în care ai nevoie să te simți comfortabil și relaxat. Astfel, și pentru baie poți alege culori cu efect de relaxare precum culorile reci sau neutre, însă aici putem introduce și mici elemente în culorii vii. Pentru o baie ideală penru relaxare și elegantă în același timp, poți folosi combinația de culori alb-negru-auriu. Bineînțeles, albul va fi cel dominant, iar negrul și auriul vor fi folosite pe porțiuni mici.

·      Living-ul



Living-ul cuprinde bucătăria și sufrageria, iar majoritatea apartamentelor moderne au acum un living în loc de bucătărie și sufragerie separate. Dacă totuși ai bucătăria și sufrageria separate, continuă să citești, deoarece vei afla și ce culori poți alege pentru fiecare dintre ele. Living-ul este un spațiu în care primim musafirii, luăm masa, facem activități de timp liber și uneori, ne și relaxăm. Așadar, cum amenajăm un spațiu care este destinat atât relaxării cât și distracției? Simplu, folosim o combinație de culori neutre și culori deschise, care induc veselia, precum turcoaz, galben sau oranj. Combinația propusa de noi este alb, bej/lemn-natur și galben. Dacă ai bucătăria și sufrageria separate, atunci poți opta pentru culori calde și vesele în bucătărie, în combinație cu culori neutre pentru a le mai potoli efectul, și pentru culori pastel, cu efect relaxant în sufragerie.

 

Atunci când alegi culorile în care îți vei decora casa, ține cont de regulile cromaticii și de efectele psihologice ale fiecărei culori, și nu vei da greș. Nu în ultimul rând, nu uita să combini aceste reguli cu propriile tale preferințe și să îți dai voie să fii creativ. O casă care îți place este o casă în care te vei simți minunat!

alegerea culorilor, culori, nuanțe, tonuri, efect psihologic, culori calde, culori reci, culori neutre, amenajarea casei, amenajarea locuinței, baie, dormitor, living, bucătărie, sufragerie.

Comments